Scadere colesterol - scaderea colesterolului pe cale naturala

Colesterolul mărit, duşmanul inimii

Colesterolul mărit, duşmanul inimii

Nivelul crescut al colesterolului este una dintre principalele cauze ale bolilor cardiovasculare şi, netratat, creşte riscul de infarct sau accident cerebral.

În România, peste o treime din populaţie este afectată de hipercolesterolemie. Medicii avertizează că numărul bolnavilor e în continuă creştere, în special din cauza regimului alimentar bogat în grăsimi şi a sedentarismului.

Organismul uman are nevoie de colesterol, rolul său fiind, printre altele, acela de a asigura integritatea celulelor şi de a sta la baza unor diverse procese biochimice.

Însă, există două tipuri de colesterol, “rău”, care se depune pe pereţii vaselor de sânge, şi “colesterolul bun”, pe care ficatul îl poate procesa şi apoi elimina din organism.

Îngroşarea vaselor de sânge, risc de infarct

Deşi poate fi moştenită, hipercolesterolemia este de cele mai multe ori cauzată de alimentaţia bogată în grăsimi saturate (produse de origine animală, dar şi margarină), de lipsa activităţii fizice, dar şi de fumat, care scade nivelul de “colesterol bun”.

Pe de altă parte, pacienţii care au probleme cu colesterolul nu prezintă niciun fel de simptome, însă în timp acesta se depune pe vasele de sânge. Astfel, se instalează şi ateroscleroza, afecţiune ce produce infarctul miocardic.

“Ateroscleroza reprezintă o afecţiune cronică. Din păcate, fluctuaţiille de risc pe termen scurt provoacă evenimente acute, cum ar fi infarctul miocardic sau accidentul vascular cerebral”, explică Gheorghe Andrei Dan, medic la Clinica de Medicină Internă şi Cardiologie, din cadrul Spitalului Clinic Colentina.

În acest sens, afecţiunile conexe pot fi prevenite dacă pacienţii îşi verifică regulat valoarea colesterolului prin intermediul analizelor de sânge.

În ceea ce priveşte medicaţia ce poate ţine sub control nivelul colesterolului, specialiştii spun că statinele sunt cele mai eficiente şi cele mai frecvent folosite medicamente.

“Prevenirea complicaţiilor cardiovasculare vizează controlul lipidic, tensional şi ponderal. În controlul lipidic, tratamentul cu statine este prima opţiune conform ghidurilor internaţionale, capabil să reducă rata de progresie a plăcii de aterom, responsabilă de apariţia aterosclerozei”, subliniază Nicolae Hâncu, medic la Centrul Clinic de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice din Cluj-Napoca.

Potrivit dr. Ovidiu Saltas- Dabija, director medical în cadrul companiei Sanofi-Aventis, şi alte clase de medicamente, precum fibraţii, rezine sau produse bazate pe acizi omega 3, pot fi benefice în anumite situaţii. Dintre acestea, rosuvastatina este considerată cea mai puternică, deoarece pacienţii pot să revină la valori normale ale colesterolului după doar şase săptămâni.

MEDICAŢIE

Tratament eficient cu rosuvastatina

* Primul medicament generic de rosuvastatină de pe piaţă, Rosucard, a fost lansat de Zentiva şi se adresează persoanelor cu hipercolesterolemie, inclusiv pacienţilor cu ateroscleroză în fază incipientă sau avansată. Medicamentul se eliberează doar cu reţetă medicală şi este compensat cu 50%.

“Din păcate, la mulţi pacienţi cu hipercolesterolemie, schimbarea regimului alimentar şi scăderea în greutate nu reduc nivelul colesterolului la valorile normale. Comparativ cu alte statine, rosuvastatina asigură cea mai mare reducere a colesterolului”.

Raspunde

XHTML: Puteti utiliza urmatoarele marcaje: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>